~ Where can you run to escape from yourself?

           

Ai simtit vreodata ca vrei sa evadezi de lumea care te inconjoara, sa fii singur cu propriile ganduri? Starea de solitudine profunda ce te acapareaza incepe sa iti macine sufletul incetul cu incetul.
            Si.. am realizat ca, de fapt, nimeni nu intelege. Si pana la urma, nimanui nu ii pasa. Sentimentele care te framanta sunt numai ale tale. Inima ta e singura care le simte si care le creeaza, in acelasi timp. Si in aceste momente, cand simti o nevoie nemarginita sa te descarci, tot ceea ce vrei e sa gasesti pe cineva care sa asculte. Doar sa asculte, fara sa spuna niciun cuvant. Si daca crezi ca e simplu, iti vei da seama ca nu e deloc asa. De ce? Pentru ca nu oricine stie sa asculte. Si doare, doare foarte tare sa simti ca nu exista nimeni acolo care sa inteleaga exact ce e in mintea si inima ta.
          In cele din urma: TU esti singurul capabil sa se descurce cu durerea. E greu, dar traim in realitate, nu? Si insasi viata e un lung sir de lacrimi, insa am fost creati fara mila. Am fost creati sa suportam, sa inghitim, fara a avea vreo posibilitate de a schimba ce ne rezerva destinul. Infrunta totul plin de curaj.
         Si daca ziua de maine nu se va ivi niciodata, nu trebuie sa avem niciun regret. Cica sa fim mandri de ce am realizat pana atunci. Si daca totul se sfarseste mult prea devreme si nu poti trai clipa in care te vei simti complet?
Complet... atunci cand vei gasi acea "persoana" mult asteptata cu care vei vrea sa iti petreci restul vietii.
        Dar daca oameni sunt plasmuiti sa iubeasca, de ce in majoritatea timpului sunt singuri? Pur si simplu ... singuri. Sunt supusi si astepte, si sa astepte, fiind calauziti doar de speranta oarba ca va veni ziua in care vor fi capabili sa daruiasca totul acelui "the one".

        Anyway, life's a bitch! But it's the only thing that we have, so we are forced to love and protect her. We can only keep ourselves strong and brave, so we can face anything, anywhere, any time.


P.S.: http://www.youtube.com/watch?v=nsSR4VrmsRY&feature=share

~ `Cause you made me that much stronger.

Hm... Stiu ca nu am fost prea "activa" in ultimul timp in ceea ce priveste micutul meu blog, dar sper sa ma revansez.

[http://www.youtube.com/watch?v=qxW0cPo7F_o] [<-click and listen. <3]




"Everything I cant be is everything you should be and that's why I need you here." ♥

Postarea de azi este inspirata de versurile de deasupra si de intreaga melodie "Come home".

Am inceput sa ma gandesc la viata in general, la ce influenta pot avea gesturile celorlalti asupra noastra, pentru ca desi ne putem preface ca nu ne pasa, nu exista nimic care sa ne poata controla spiritul.

In primul rand, vreau sa le multumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost mereu alaturi, chiar si in cele mai grele momente. Va iubesc. :)

In al doilea rand, doresc sa le multumesc celor care au incercat sa ma raneasca. Ar fi mult prea superficial sa spun ca nimic din ce au facut nu m-a facut nici catusi de putin sa sufar. Pentru ca au reusit. Insa... ceea ce nu te distruge poate doar sa te faca mai puternic.

Asa ca de fiecare data cand simteam inca o sageata indreptata spre mine, am putut sa raman in picioare, chiar daca toti ar fi ucis sa ma vada cazand.

Astfel, intr-o ipostaza mult mai sigura pe mine, am inceput sa privesc totul cu alti ochii. Chiar daca "mica scorpie" din mine nu va disparea niciodata, m-am schimbat. Si poate asta nu este vizibil pentru oricine, insa eu simt. Simt schimbarea. Si e chiar cea de care aveam nevoie.

Din nou, vreau sa va  multumesc tuturor pentru ceea ce ati facut pentru mine, pentru ca m-ati ajutat sa imi gasesc echilibrul. :)

-Labirintul iubirii. secventa a 4-a.

Labirintul iubirii

SECVENTA A 4-A

Din fericire, pe tot parcursul drumului spre casa nu a mai pomenit nimic legat de sentimentele lui pentru mine.

In schimb, simteam ca am spart barierele acelei taceri agonizante. Am inceput sa discutam despre vietile noastr de pana acum si sa il cunosc mult mai bine.

Mi-a povestit de copilaria sa marcata de divortul parintilor:

_Cam de cand aveam 6 ani, intre parintii mei au inceput sa existe mici conflicte, nimic serios, doar simple contradictii. Asta nu era mare lucru, dar au inceput sa fie din ce in ce mai dese. 2 ani mai tarziu, deja nu prea mai petreceau timp unul cu celalalt: tata ajungea acasa noaptea, iar mama pleca foarte de dimineata. Eu si sora mea mai mica, Maria, am  inceput sa ne descurcam singuri, desi ne lipsea afectiunea parinteasca.

_Ai o sora? Nu stiam.

_Da am, are 16 ani. O sa iti spun si despre ea. Vrei sa continui?

_Da, te rog.

_Imi amintesc si acum noaptea aia teribila cand mama si tata au inceput sa tipe isteric unul la celalalt. Maria plangea fara incetare, iar eu ma simteam vinovat ca  nu puteam rezolva nimic… 6 luni mai tarziu erau divortati. Partea buna a fost ca la proces, eu si Maria nu am fost separati; am ramas amandoi cu mama. Eu, fiind mai mare, m-am resemnat si am reusit, incetul cu incetul, sa accept situatia, dar sora mea… Ei bine, ea a fost mult mai traumatizata din cauza tuturor certurilor si tipetelor. In fiecare noapte avea cosmaruri oribile si in majoritatea timpului o gaseam plangand. La 13 ani, am aflat ca incepuse sa consume droguri. Am fost devastat,  nu stiam ce sa fac, daca sa ii spun mamei sau nu. Am vorbit cu ea de nenumarate ori, insa de fiecare data imi spunea ca drogurile o ajuta sa “opreasca” suferinta. Timp de un an, mi-a fost imposibil sa o convimg ca greseste si atunci am apelat la mama. Dupa foarte putina vreme, a aflat si directoarea scolii care a exmatriculat-o imediat. Maria a incercat sa se sinucida, dar atunci am oprit-o si am facut-o sa-si deschida. Pana la 15 ani a stat acasa pentru recuperarea atat mentala, cat si fizica. Am hotarat sa ne mutam aici dupa ce si-a revenit si, iata-ma…

_Imi pare foarte rau pentru tot ce ti s-a intamplat. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca ai trecut prin atatea! As putea face ceva sa te ajut? Ma simt foarte prost sa fiu inutila…

_Elena, prin simplul fapt ca esti aici cu mine acum ma face cel mai fericit om din lume. Nimeni nu m-a facut niciodata sa ii destainui tot ce am pe suflet. Iti multumesc, ma simt mult mai bine acum ca m-am descarcat…

_Nu ai pentru ce, Andrei. Acum… as vrea sa iti povestesc si eu cate ceva despre familia mea.

_Da, vreau sa te ascult.

_Parintii mei s-au casatorit cand erau foarte tineri… Mama avea 18 ani, tata 20. Pot spune cu sinceritate ca nu i-am vazut niciodata certandu-se, doar ca a intervenit o monotonie intre ei… Plus ca cel mai tare ma dereanjeaza faptul ca vor sa imi programeze fiecare secunda a vietii! Au foarte mari asteptari din partea mea si nu cred ca vor fi vreodata multumiti pana nu o sa fiu “perfectiune intruchipata”.

Brusc, am auzit telefonul sunand. Era mama. I-am inchis, dar imediat am observat ca era deja ora 11 noaptea.

_De ce nu raspunzi? Mama ta e cu siguranta ingrijorata ca nu esti acasa la ora asta. As vrea sa ma scuzi ca ti-am cauzat probleme…

_Andreeei, stai linistit. Mama ar trebui sa inteleaga ca nu mai sunt fetita de 10 ani care nu era in stare sa traverseze strada!

L-am auzit stapanind un hohot de ras.

Am ajuns acasa la miezul noptii. M-am grabit ca intru in casa, desi stiam ce calvar si ce pedeapsa ma astepta…

_Andrei, iti multumesc mult ca ai facut asta pentru mine…

_Cu placere. Noapte buna. O sa te visez cu siguranta.

Am zambit, am inchis usa masinii si am alergat spre usa. Ei… pregateste-te, Elena, pentru ce va urma…

Cand am intrat, ai mei ma asteptau pe canapeaua din hol.

_Ce onoare ca mai treci si pe aici, don`soara. Imi permiteti sa va intreb pe unde ati cutreierat pana la miezul noptii? intreba tata pe un ton sarcastic.

_Am fost… la o plimbare. Scuze ca am ajuns asa tarziu, doar ca am pierdut notiunea timpului.

_Si.. cu cine ma rog ai fost ca aceasta “plimbare” nocturna?

_Cu un prieten, tata. Dar te rog nu te enerva, nu se va mai repeta.

_Ooo, fetita mea a crescut atat de mult! si  am vazut cum incepusera sa-i dea lacrimile; eram socata.

_Tataaa!

_E in regula, Elena. Iti dau voie sa te vezi cu baiatul asta, dar te rog sa nu ma mai ingrijorezi asa!

_Ok… mersi mult.

Am urcat scarile si m-am dus in camera.  Nu aveam nicio speranta ca as fi putut inchide ochii vreun pic. Eram de-a dreptul socata de comportamentul tatei si… Andrei… Andrei imi spusese ca ma iubeste. PE MINE!

SFARSITUL SECVENTEI A 4-A

-Labirintul iubirii. secventa a 3-a.

Labirintul iubirii

SECVENTA A 3-A

Cele cateva clipe de asteptare treceau agonizant de greu! Pentru prima data in viata mea, am simtit ca urma sa lesin. Nu ma mai puteam sustine pe picioare. Deodata, a venit si mi-a deschis usa de la masina. M-a luat de mana si nu imi dadeam seama decat ca urcam ceva si auzeam un sunet familiar, pe care insa nu-l puteam recunoaste din cauza emotiei.

_Hai, te rog, trebuie sa urcam mai repede, altfel o sa pierdem ce e mai important! mi-a spus el.

_Mi-ar fi muuult mai usor daca as si vedea pe unde merg, nu crezi?

Cred ca a zambit, nu-mi puteam da seama de nimic. Intr-un final, mi-a soptit in ureche:

_Uite, acum poti sa deschizi ochii, Elena.

_Oo..k.

I-am deschis. Insa nici eu nu as crede daca nu as fi vazut chiar eu….

Eram de-a dreptul tulburata, socata. Surpinsa e prea putin spus.

Ne aflam pe o stanca inalta si in fata noastra se afla marea. Valurile inspumate imi hraneau privirea insetata. Sunetul acela… cand se spargeau usor la mal… Nu imi venea sa cred ca ma adusese pana aici! Asa se explica drumul de 4 ore si jumatate!

_Ei, ai de gand sa ramai muta? Iti place? Am ales exact momentul in care apune soarele.

Avea dreptate. Era cel mai frumos asfintit pe care il vazusem vreodata. Soarele parea inghitit, incetul cu incetul, de imensitatea de apa. Acea culoare portocaliu-rosiatica… se oglindea in undele marii. Tot acest peisaj parea desprins dintr-un basm.

_Incredibil… a fost tot ce am fost in stare sa soptesc?

_Deci… sa inteleg ca iti place?…

_Te mai indoiesti?! Andrei… de ce ai facut asta? De ce ai batut atata drum cu mine ca sa imi arati apusul?

_Ei… imi permiti sa iti raspund putin mai tarziu? Acum as vrea sa iti arat ceva.

Ne-am ridicat in picioare. Mi-a luat mainile si mi le-a dus usor in sus, pana au format un unghi de 180 de grade.

_Lasa-te foarte putin pe spate.

Am facut ceea ce mi-a spus. Apoi mi-am dat seama ca vantul adia lin si simteam ca zbor. Parca prinsesem aripi si ma inaltam catre cer, insa Andrei era in spatele meu si ma tinea cu grija.

_ZBOR! am strigat eu, de parca in sfarsit imi regasisem glasul.

_Da, Elena, zbori! Te simti fericita?

_Te rog, nu imi mai pune astfel de intrebari. Nu am fost niciodata mai fericita! Niciodata!

Mi-a zambit dulce. Am mai stat asa un timp, dupa care ne-am asezat din nou. Luna incepea sa rasara, iar soarele era aproape inobservabil.

_Iti multumesc, am soptit.

_Pentru ce, Elena?

_Pentru ce ai facut astazi pentru mine. Nimeni nu m-a mai facut sa ma simt atat de bine vreodata. In preajma ta… pot sa fiu “eu”.

_Placerea a fost de partea mea, Elena. Cred ca ar trebui sa plecam, se face tarziu si nu vreau sa ai probleme cu ai tai.

_In regula, dar… nu mergem nicaieri pana nu imi raspunzi la intrebare: de ce faci asta?

_Vrei sa stii de ce, Elena? Chiar vrei sa stii?

_Da, da, vreau sa stiu!

S-a uitat fix in ochii mei si mi-a spus:

_Pentru ca te iubesc, Elena.

Mi-am blestemat zilele! De ce a trebuit sa il intreb?! Nu stiam ce sa raspund, iar de data asta chiar amutisem.

_Nu trebuie sa imi raspunzi, Elena. Eu te voi iubi indiferent de ce ai spune. Totusi, chiar ar trebui sa plecam.

Am dat usor din cap, pentru ca nici corpul meu nu ma ajuta prea mult. Eram blocata si nu aveam control nici macar asupra mea!

Ne-am indreptat catre masina si simteam ca eram lipsita de fiecare strop de putere care imi mai ramasese. Nu imi puteam explica ce se intampla cu mine. Imi era teama… de ce as putea spune, dar cel mai tare imi era frica sa il pierd… Imi puteam imagina cum traiam cel mai minunat vis al vietii mele si ca oricand as fi putut sa deschid pleoapele si sa nu mai fiu niciodata capabila sa ma intorc.

Cand am intrat in masina, si-a intors privirea spre mine si m-a privit fix in ochii mei caprui si, probabil, inlacrimati, fara a scoate un sunet. Cred ca au trecut 10 minute cand tot ce puteam face era sa ne uitam unul la celalt si sa ne zambim. Cel mai cald si mai iubitor suras pe care il zarisem vreodata…

SFARSITUL SECVENTEI A 3-A

-Labirintul iubirii. secventa a 2-a.

Labirintul iubirii

SECVENTA A 2-A

Lasand la o parte toate toate detaliile, m-am imbracat intr-o rochie neagra peste genunchi. Mi s-a parut ca arata destul de cocheta, dar si naturala.

In final, am ajuns la petrecere la 3 si jumatate, pentru ca durase putin mai mult pana imi ondulasem parul.

Surprinzator, l-am vazut pe Andrei asteptandu-ma in fata casei si zambindu-mi strengaresc cand m-a zarit. Aveam emotii. Simteam asta. Si mai simteam si o teama incontrolabila ca am sa ma fac de ras… din nou.

_Ma bucur ca ai putut ajunge! spuse el.

_Da, imi pare rau ca am intarziat, dar a tre…

_Nu e nicio problema, Elena. Intra, te rog. Ceilalti sunt inauntru.

Am intrat intr-o incapere mobilata modern, cu peretii de un portocaliu delicios si extrem de spatioasa. Bineinteles, acolo mi-am intalnit toti colegii care pareau mirati sa ma vada. Nu pot sa spun ca ma simteam tocmai confortabil cand toti se holbau la mine.

Trebuie sa recunosc ca Andrei s-a straduit destul de mult si ca a fost chiar distractiv. In timp ce toata lumea era prinsa intr-o partida de dans, am simtit cum cineva m-a tras de mana. Era EL.

M-am uitat speriata la el si doar mi-a soptit in ureche:

_Vino pana sus cu mine, te rog.

L-am urmat tremurand si tematoare. Am intrat intr-o camera destul de distincta fata de restul casei. Acesta era dormitorul lui Andrei.

_Ia loc, te rog! mi-a spus el.

_Ooo…k.

Simteam cum de-abia puteam sa balmajesc un cuvant. Atunci. Atunci am vazut imensul pian Yamaha in mijlocul camerei. El s-a asezat pe scaunul din fata lui si mi-a zis doar atat:

_Sper c-am nemerit-o.

Eram foarte confuza. Dintr-o data, am observat ca incepuse sa apese lin clapele pianului. Socul pe care l-am simtit era prea mare. Am realizat de-abia dupa cateva clipe ce canta acolo… Era… era melodia “Dragoste” de la Vama Veche.

Fara sa-mi dau seama, am inceput sa soptesc:

_”In ochii tai rade marea/  In ochii tai e ninsoarea/ In ochii tai este soare/ In ochii tai este zarea”.

Am simtit cum o lacrima se strecura timid din ochiul meu. Eram pierduta, dar totusi convinsa de cel mai important aspect:  pentru prima data in viata mea MA INDRAGOSTISEM. Eram indragostita de Andrei si nu pot nega asta. Tot ce am putut spune a fost:

_De … ce? De ce ai facut asta?

_Spune-mi te rog doar daca am nimerit-o.

_Da.. da . DA! Ai nimerit-o! si am izbucnit in plans.

_Ce s-a intamplat? Elena.. te-am deranjat cumva?

Nu puteam raspunde. Traiam cea mai complexa stare existentiala de pana atunci. Cu 5 minute in urma puteam jura ca dragostea nu exista si ca tocmai de aceea nu o voi simti niciodata. Si acum? Nu mai stiam cine sunt. Eram parca intinsa pe doua lumi total diferite.

_Elena! Elena! Imi pare rau…

_Nu, nu ai facut nimic gresit. Eu trebuie sa imi cer scuze. Nu prea imi pot controla emotiile.

_Am vrut doar sa iti fac o surpriza…

_De ce? De ce m-ai evitat toate zilele astea si de ce am fost singura pe ca nu o invitasesi la petrecere? Intrebarile astea ma maicina din ziua in care te-am vazut.

Andrei a inceput sa rada. S-a apropiat de mine si m-a imbratisat. Ma simteam… protejata in baratele lui.

_Tu chiar crezi ca faceam toate astea pentru ca mi-erai antipatica?

_Alt raspuns nu am putut gasi! am reusit sa bolborosesc printre suspine.

_Mi-era teama… Adica auzisem ca esti intotdeauna in centrul altentiei si ca ai atatia admiratori si mi-era frica sa nu ma dai la o parte ca pe ultimul gunoi. Dar cred ca te-am etichetat gresit…

_Poate…

_Hai, hai cu mine si o sa iti arat un loc minunat.

_Dar petrecerea? Doar nu ii vei lasa aici fara gazda!

_Stai linistita, Elena. Se pot descurca si singuri. Sunt “copii mari”.

Am mers usor catre parc, dar am continuat drumul si am luat-o pe o poteca de care nu stiam inainte. Tot ce mi-a spus a fost:

_Elena, inchide ochii, te rog.

Am facut precum mi-a spus. Ii multumeam Domnului ca se mai intunecase si ca nu putea observa cat de rosie eram. M-a invartit de cateva ori si apoi mi-a soptit sa ii deshid.

WOW! Nu aveam cuvinte…

_Nu… nu… nu stiam.. de .. lo…locul asta!

_Acum stii. Vezi, daca ne asezam sub salcia aia putem astepta pana cand luna apare de tot pe cer. Plus ca… in seara asta se pare ca va fi luna plina.

Cum as putea descrie acest peisaj? Eram intr-o campie cu maci, in mijlocul careia se afla doar o salcie pletoasa imensa. Ne-am indreptat catre ea. El ma privea insistent. Eu ma uitam in pamant.

Ne-am asezat pe iarba si ne-am privit in ochi. Ochii aceia caprui ma ameteau… O ora tot ce am facut a fost sa ne privim. Invatasem fiecare trasatura a fetei, stiam cum fiecare fir de par se aseaza involuntar pe fruntea lui. Acolo, in acel moment am simtit ca era… perfect. Perfect pentru mine. El a fost cel care a rupt tacerea:

_Simti ceva special legat de acest loc? Eu parca… apartin aici.

_E ceva magic, intr-adevar. Nu am cuvinte sa pot descrie.

_Stii… ma face sa ma gandesc la viata…

_Si cum anume percepi tu viata? am intrebat eu, parca putin mai detasata.

_Pai, pentru mine viata e ceva nesigur. Vreau sa spun ca acum exist aici, cu tine, dar poate ca in cateva secunde voi disparea. Cred ca orice se poate intampla, imprevizibil…

Am inceput sa vorbim despre viata, despre timp si stele…

_Iata, Elena! Luna e acum sus!

O vedeam. Era mai stralucitoare ca niciodata. Era… fermecata.

_Si stelele… Mereu am crezut ca stelele sunt toate faptele bune pe care le-am savrasit de-a lungul vietii.

Eram fascinata de modul cum concepea lumea, viata, totul! Am stat unul in fata celuilalt discutand pana pe la ora 10 seara. Ne-am ridicat si m-a rugat sa ma duca pana acasa. Am acceptat bucuroasa.

Pe drum, am fost destul de tacuti, doar… doar ne uitam unul la celalalt, parand ca mereu observam ceva nou pe chipul celuilalt.

Cand am ajuns in fata portii mele mi-a spus:

_Maine e sambata.

_Stiu, I-am raspuns eu.

_Ai vrea sa…

_Saaa…

_Sa vii cu mine?

_Unde?

_Asta ester o surpriza. Tot ce te rog e sa ai incredere in mine. Ai incredere in mine?

_Am… am incredere in tine, Andrei. Dar ce e cu tot misterul asta?

_Cred ca tocmai incepi sa ma cunosti.. Vin sa te iau maine la la 2?

_Ok…

_Noapte buna, Elena. Te voi visa.

M-am inrosit, din nou. Obrajii imi ardeau. Astepta un raspuns:

_Eu… eu te-am visat deja.

Si am alergat fulgerator pana in camera mea. Nu pot sa cred ca iar nu mi-am putut controlo gura asta mare si proasta!

10 martie

Nu am putut inchide un ochi toata noapte. Se pare ca somnul ma ocolise excelent! M-am ridicat din pat pe la 10, pierduta si deloc atenta la ce se intampla.

Am incercat sa mananc un bol de lapte cu cereale, dar fiecare inghititura ma facea sa vars. M-am indreptat catre baie, mi-am facut in dus racorior, m-am spalat si apoi m-am privit cu mirare in oglinda.

Cum era asta posibil? Cum mi se putea intampla tocmai mie?! Gandurile din mintea mea erau toate val-vartej, innodate, amestecate. Ma simteam straina chiar de mine insami si nu eram capabila sa imi explic aceasta transformare ce se petrecea chiar acum in mine.

Din fericire, azi am fost singura acasa. Dupa-amiaza a trecut extreeem de greu, parca fiecare secunda se agata staruitor de emotiile mele, inmultindu-le.

Cand ceasul arata ora 12, am decis ca trebuie sa imi aleg ce aveam de gand sa port.  Se facuse deja 1. Asezasem pe pat o pereche de blugi stramti, albastru inchis, un tricou alb cu imprimeuri rosii mai lung, si o jacheta neagra de piele.

La ora 2 fix l-am vazut asteptandu-ma in fata portii. Am simtit un fior cand am zarit din nou acea stralucire unica a ochilor sai.

Mi-am luat repede geanta si am iesit. Am inchis usa, m-am intors si el era chiar langa mine! Am tresarit si el mi-a zambit dulce.

_M-ai visat? ma intreba el razand.

I-am aruncat o privire dura, radicand dintr-o spranceana.

_Unde ai de gand sa ma duci?

_Intr-un loc in care cu siguranta nu ai mai fost inainte.

_Sunt multe locuri in care n-am mai fost.

_Hmm, gandeste-te ca este cel mai special dintre ele.

Ne-am indreptat catre masina, un Smart fortwo, si mi-a deschis usor usa. Ma simteam minunat, desi eram foarte curioasa unde avea de gand sa mergem.

Am mers 2 ore in continuu fara a scoate vreun sunet. Ne mai aruncam priviri timide cateodata. O luase pe o rut ape care nu o cunosteam, iar curiozitatea mea devenea din ce in ce mai mare. Exista o conexiune ciudata intre noi, dar comunicam fara a rosti vreun cuvant.

Dupa aproximativ 3 ore, a pornit radioul. Prima melodie a fost “Last Night On Earth”, de la Green Day. Ramasesem inmarmurita! Era melodia mea preferata de dragoste. Am suras si am inceput sa cant. S-a uitat la mine intrebator si mi-a spus:

_Chiar iti place?

_O iubesc! si am continuat sa cant.

S-a intors si am observat cum chipul i se lumina, parca.

A mai trecut cam o ora si jumatate, dupa care mi-a spus:

_Pot sa te rog ceva?

_Bineinteles. Ce doresti?

_Inchide ochii.

_Poftim?!

_Ti-am mai spus ca vreau sa fie o surpriza. Inchide ochii si deschide-i doar cand iti voi spune eu.

Am facut precum mi-a spus. Sincer... eram destul de speriata si cred ca incepusem din nou sa tremur.

SFARSITUL SECVENTEI A 2-A

-Labirintul iubirii. secventa 1.

Labirintul iubirii

3 martie

“Progresam si uitam sa fim fericiti,

Îngropam bucurii într-o mare de biti,

Nu te mai poti ascunde, esti mult prea conectat,

Nu mai poti sa fii singur, esti identificat,

Nu mai poti sa refuzi, nu te lasa sa crezi,

Te învata sa-ti cauti iubirea pe net.

Viata este viteza, nu mai poti sa te-opresti,

Te strivesc cei din urma daca încetinesti,

Cineva sa opreasca invazia de biti,

Cineva sa ne faca din nou fericiti.”

         Ador Vama Veche. Si de ce nu pot sa ma opresc din a da “repeat” melodiei asta, “Fericire”?

         Cred ca a venit momentul sa nu ma mai mint singura. Nu sunt fericita. Si asta ma seaca. Plus ca… nu inteleg de ce! Sunt cea mai populara fata din scoala, am o familie foarte intelegatoare care imi ofera tot ce imi doresc. Am niste prietene extraordinare si totusi… ceva nu e in regula!

         Probabil ca ar trebui sa ma prezint mai intai. Ma numesc Elena, sunt tipa pe care orice [dar absolute orice!] baiat din scoala si orasul asta si-o doreste. Am 17 ani si multe vise pe care le pot indeplini, bineinteles…

         Ceea ce urmeaza sa va spun probabil va va soca… Desi sunt, pur si simplu, adorata de toooti tipii, nu… nu m-am indragostit niciodata! Si nici nu am avut vreun prieten. Cam pana pe la 16 ani visam cu ochii deschisi la un Fat-Frumos care o sa vina la mine pe un cal alb. Ce fantezii idioate! Nu-mi dadeam seama ca totusi… traiesc in realitate.

         Ideea e ca… eu nu mai cred in dragoste. Pentru mine, nu exista… Lumea asta pare plina doar de prosti care sunt orbiti de un concept : “iubirea” : desi ei nu simt nimic, pentru ca… e imposibil. Ma si intreb de ce s-a creat acest cuvant totaaal nefolositor!

5 martie

         Astazi e luni… Cand am ajuns la scoala, am observat o agitatie deloc obisnuita pentru liceul asta. Prietenele mele, Aida si Roxana, s-au indreptat grabit catre mine si au inceput sa imi spuna in extaz:

         _A venit un tip nou in clasa noastra!!!

         _Aaa… si de ce sunteti atat de… ciudate?!

         _Pentru ca e ataaaat de dragut!

         _Roxana, doar stii parerea mea des…

         _Da, da, da. Ca dragostea nu exista. Eu doar spuneam ca arata foaarte bine.

         _OK, dar va rog sa va calmati. Ma speriati!

         Mi-au zambit intr-un mod cum rar o faceau. Eu, sincer, nu as reactiona niciodata asa! Ceea ce mi s-a parut cel mai ciudat, e ca simteam in mine un fel de curiozitate. Cine era baiatul asta? Si ce avea asa de special?!

         Cateva minute mai tarziu, ma indreptam cu sufletul la gura catre sala de clasa, pentru ora de engleza. Cand am intrat, l-am vazut acolo! Stand in locul liber din banca mea! De ce alesese tocmai locul de langa mine cand avea la dispozitie atatea? Cred ca ar trebui sa facem cunostinta, adica, daca tot va fi colegul meu…

         M-am asezat, dar atunci am observat ca nici macar nu se uita la mine! Eram socata! Atat de surprinsa incat parca buzele mi se lipisera si nu am putut sa ii spun “buna”.

         In ora de engleza, doamna profesoara l-a rugat sa vina in fata clasei pentru a se prezenta. Atunci am auzit pentru prima data glasul acela… atat de matur si totusi atat de infantil:

         _Ei bine… Ma numesc Andrei. M-am mutat in cartier de vreo 2 zile. Imi place sa desenez si sa cant la pian.

         Apoi am fost rugati sa facem fiecare cunostinta cu… El. Le-a zambit cald tuturor colegilor, dar cand a ajuns la banca mea…:

         _Andrei.

         _Eu sunt Elena! Incantata de cunostinta! si am suras.

         El doar a schitat un zambet fortat. Nu intelegeam. De ce tocmai cu mine era atat de rece?

         Am incercat sa uit incindentul sis a nu ma preocupe asta. Pana la urma, era doar un alt baiat.

6 martie

         Marti. Orele au decurs destul de normal.. ei… cu exceptia faptului ca ma obseda indiferenta lui. In a 2-a pauza, Aida a venit alergand la mine:

         _Iiiii! Andrei m-a invitat la petrecerea organizata de el vineri, pentru a cunoaste mai bine colegii. Bineinteles, a invitat toata clasa, pe fiecare in parte.

         Apoi s-a indreptat carte Roxana care era, deasemenea, enervant de bucuroasa.

         Perfect! Exact asta imi mai trebuia! Un alt lucru care sa imi incinga neuronii. Nu imi puteam scoate din minte vorbele Aidei: “a invitat toata clasa, pe fiecare in parte”. Pe mine nu ma invitase! De ce nu ma invitase?! Trebuia sa ma calmez.

         In mine se dadea o lupta apriga. De ce imi pasa? Puteam sa paticip la orice petrecere doream, nu asta era problema. Dar de ce sa ma exculda tocmai pe mine? PE MINE! ELENA IONESCU!

         Aveam mare nevoie sa scap de senzatia asta apasatoare. M-am dus catre a 3-a ora, desenul. Mi-am luat inima in dinti si, cand am ajuns in banca, i-am spus:

         _Buna, Andrei! incercand sa par naturala.

         Nimic! Nici nu a ridicat capul din hartia aia idioata pe care desena ceva! Dupa 2 minute, s-a trezit ca din vis:

         _A, buna. Scuze, nu te-am observat, eram foarte concentrat aici. Maria, nu?

         POFTIM?! Nici macar nu-mi retinues numele?!

         _De fapt… e Elena. Dar nu are importanta.

         _O, imi pare rau. Nu prea am fost atent ieri. Aaa, vreau sa termin ce am inceput. Te deranjeaza daca vorbim mai tarziu?

         _Nu, nicio problema!

         Innebuneam! “MARIA?!”; “VORBIM MAI TARZIU?!”. Niciun baiat nu ma indepartase asa niciodata! Am inceput sa cred ca e ceva in neregula cu mine. Poate nu ii placea parfumul meu, sau poate ca ii inspiram o teribila antipatie. Incredibil!

Azi nu am mai vorbit, se pare ca nu avea niciun interes in a socializa cu mine si asta ma soca… dar maine e o noua zi…

7 martie

Miercuri… Din nou, parea ca nu va avea de gand vredata sa schimbe o vorba cu mine. Cum era asta posibil?!

Mandria, orgoliul meu era extrem de ranit. Reputatia mea de cuceritoarea se ducea naibii! Eram foarte stresata inca din momentul cand i-am zarit chipul pentru prima data. Nu puteam sa las asta sa se intample. Nu puteam sa vad cum ma ignora in continuu! Asa ca, inainte de ora de biologie m-am bagat din nou in seama:

_Andrei… Am auzit ca iti place sa desenezi. Ai talent? ce intrebare penibila!

_Cred ca ma descurc destul de bine, de ce intrebi?

_Pai, am observat cat de fascinat erai ieri cand mazgaleai chestia aia pe hartie! oh, Doamne ce idioata sunt! Iar m-a luat gura pe din-ainte!

M-a privit insistent. Observase cat de tare rosisem. Voiam sa ma inghita pamantul! Nu aveam nici cea mai vaga idee cum as putea sa repar porcaria pe care am spus-o. Apoi a inceput sa rada! SA RADA! In sfarsit, am vazut ce zambet fermecator are…eu… eram si mai rosie!

_Ce amuzanta esti! Stai linistita, nu e nicio problema.

_Nu.. nu am vrut sa spun asta. Cateodata… ma cam ia gura pe din-ainte, dar sa stii ca nu sunt atat de neatenta tot timpul.

_Si acum ce motiv ai avea?

Am ramas masca. Nu puteam sa scot vreun sunet, pentru ca exista o posibilitate de 99% sa spun iar o idiotenie!

_A, nuu… Doar ca eram cu mintea in alta parte.

_Mi se mai intampla si mie, mai ales cand sunt in preajma unei fete pe care o plac.

Am inceput sa rad. De ce? Acum chiar ca ma credea deplasata!

_Scuza-ma, nu stiu ce m-a apucat azi! Oh!

_Calmeaza-te, poate ai o zi mai proasta. Nu te consuma din asa ceva. Nu pun la suflet scapari din astea.

_Mersi, ma simt mai bine.

Apoi, profesoara a intrat in clasa. Dar… AM VORBIT! Si de ce ma bucur? O, Doamne. E grav! De ce ma bucur ca am vorbit cu un tip? Nu m-am mai gandit la asta pentru ca profa se uita la mine ciudat si cred ca si-a dat seama ca nu sunt in apele mele.

8 martie

Joi… Azi-noapte am avut un vis nenorociiit! L-am visat pe Andrei! Ne plimbam DE MANA prin parc si ne priveam cu dragoste. CE SE INTAMPLA CU MINE?! Innebunesc, asta e clar.

La scoala, cand am intrat in banca mi-a zambit pentru prima data si brusc am simtit ca prind aripi. I-am zambit si eu. In ora de matematica, m-a intrebat:

_Pot sa iau si eu rigla ta?

_Bineinteles.

Am intins mana sa i-o dau, iar in acelasi timp el a vrut sa o ia. Atunci… mainile ni s-au atins. Cateva momente am ramas parca impietriti si ne uitam unul in ochii celuilalt. Am observat ce ochi caprui inchis si patrunzatori are. M-am inrosit. De asta sunt sigura. Am tras repede mana si mi-am pleat capul in caiet.

Nimic altceva interesant astazi… Dar maine e vineri. Si maine da petrecerea aia dupa ore la care eu sunt singura neinvitata!

9 martie

Vineri… Cand am intrat in clasa am vazut ca locul de langa mine era gol. Nu venise azi la scoala? M-am indreptat catre Aida, sperand ca ea stie mai multe:

_Andrei nu vine astazi? am intrebat eu discret.

_Nuuu, ne-a spus ca ramane acasa sa pregateasca petrecerea. Tu cu ce ai de gand sa te imbraci?

_Aaa, eu nu vin…

_De ce?!

_Nu… nu am fost invitata.

_Stai putin… De ce te intereseaza daca vine sau nu la scoala?

_A, nimiiic. Eram doar curioasa.

Am terminat orele la 1, iar petrecerea era la 3. M-am dus acasa si m-am incuiat in camera. Eram plina de nervi si extrem de nedumerita. Cat timp am stat sa meditez, se facuse ora 2 fara 2. Inca preocupata de problemele mele, am auzit telefonul sunand. M-am uitat la ecran: nu cunosteam numarul. Am raspuns intrebator:

_Alo?

_Alo? Buna, Elena. Andrei aici.

Tremuram si simteam cum toata camera se invartea. Trebuia sa ma pastrez calma! Poate are nevoie de vreo tema sau ceva.

_A, buna Andrei. Sunt surprinsa de telefonul tau.

_Da… Ei, nu am avut ocazia la scoala sa te invit la petrecerea mea? Ai vrea sa vii? Astazi la ora 3. Imi pare rau ca te-am anuntat atat de tarziu, dar… stiind cat de populara esti, eram sigur ca nu ai vrea sa apari la ceva organizat de un “nimeni” ca mine.

_Mi-ar placea sa vin. Ne vedem la tine intr-o ora!

_OK, multumesc mult ca ai acceptat. Papaaa.

_Papa, Andrei.

Adoram numele asta. Suna asa melodios!

Ok, adevarata criza. Aveam o ora sa ma pregatesc si sa ma aranjez! Trebuia sa arat bine si… diferit. Poate asta e motivul pentru care m-a ignorat atatea zile.

SFARSITUL SECVENTEI 1